Ceasul de rugăciune 22.11.2018
Hristos a înviat,
Astăzi Sfânta noastră biserică pomenește pe Sf. Ap. Filimon, Arhip și Onisim; Sf. Mc. Cecilia.
Ne vom întâlni cu voia bunului Dumnezeu deseară în rugăciune, la orele 21.00 – 22.00, așa cum ne-am obișnuit. Această seară va fi una de lauda și mulțumire față de Dumnezeu față de toată grija pe care ne-o poartă și pentru toate lucrurile frumoase din viața noastră.
Vă propun ca timp de 20 de minute să rostim rugăciunea inimii, încet, cu răbdare, înțelegând fiecare cuvânt, cu inimă frântă și smerită, pentru a-L îndupleca pe Dumnezeu să ne ierte și să ne vindece.
Rugăciunea inimii este: „Doamne Iisus Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluește-mă pe mine păcătosul (păcătoasa)!”. O vom repeta încet cu buzele înaintea icoanei Domnului, sau în minte, dar ajutându-ne de un metanier de mână pentru a nu ne fugi gândul. Pentru cei mai râvnitori puteți face și mătănii în timpul rugăciunii.
Domnul Hristos în mijlocul nostru!