Cornilescu, traducătorul Bibliei neoprotestante

Bogdan Mateciuc

Cultele neoprotestante din România (baptiștii, penticostalii, creștinii după Evanghelie, iehoviștii, mormonii…) folosesc o versiune a Bibliei care e diferită de cea folosită de Biserica Ortodoxă. Această versiune a Bibliei, tradusă în anii 1920 de Dumitru Cornilescu, este folosită și citată pentru susținerea doctrinelor acestor culte care, deloc surprinzător, au învățături diferite bazate pe aceeași versete. Cine a fost însă Dumitru Cornilescu și cum a apărut „traducerea Cornilescu”, despre care aceste culte afirmă că este „cea mai citită traducere a Bibliei în limba română”?

Dumitru Cornilescu s-a născut din părinți creștini ortodocși, în comuna Slasoma, jud. Mehedinti, la data de 4 aprilie 1891. Tatăl său era învățător, iar mama casnică. Amândoi bunicii lui fuseseră preoți.

Dumitru urmează școala primară în comuna natală, sub îngrijirea tatălui său. După terminarea școlii primare, pleacă la București pentru a urma cursurile Seminarului Teologic Ortodox, încercând să continue tradiția preoțească din familia sa.

La București, tânărul Cornilescu intră în contact cu cărți neoprotestante și începe să devină întâi curios, apoi atras de Creștinismul simplificat și denaturat prezentat în acele cărți.

După terminarea seminarului, urmează cursurile Institutului Teologic Ortodox din București. Credința sa este însă impregnată de ideile neoprotestante, în mintea lui încolțind ideea că Biserica Ortodoxă are nevoie de o reformă. Așa cum avea să relateze mai târziu, după ruperea de dreapta credință, este convins că creștinii ortodocși din ziua de astăzi sunt cu toții într-o stare duhovnicească proastă, necesare pentru îndreptare fiind niște cărți simple, într-un limbaj accesibil tuturor. Pe baza ideilor protestante preluate din anturajul în care se mișcă la București, Cornilescu își construiește o mântuire proprie, raționalistă, separată de Biserică, de Trupul lui Hristos și de părtășia cu Sfinții lui Dumnezeu.

Între 1912-1916 frecventează biserica „Cuibul cu barză” din București, unde preotul Tudor Popescu amesteca slujirea ortodoxă cu idei religioase protestante. Prin noutatea oferită, Tudor Popescu devine un model pentru studentul Cornilescu.

Iată cum definea cunoscutul filosof și gazetar Nae Ionescu activitatea din acea perioadă a lui Cornilescu:

„De trei ani se continuă stăruitor, la „Cuibul cu barză”, acțiunea evanghelizatoare, eminamente neortodoxă, a preoților T. Popescu și D. Cornilescu, prin predici și prin cărți pe a căror copertă Sfânta Cruce este încălecată de coroana bizantină a unei regine de sânge englez.”

Tudor Popescu începuse să elimine pasaje din Sfânta Liturghie, potrivit cu ideile lui de înnoire a Bisericii. De pildă, nu mai spunea în cadrul slujbei „Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pre noi” și nici „Pentru rugăciunile sfinților părinților noștri…”

Convins că prin scrieri simple poporul creștin ortodox se poate deștepta, Cornilescu începe să traducă în română unele cărți protestante. De la această activitate până la ideea „necesității” unei noi traduceri a Sfintelor Scripturi nu a fost decât un pas. Cu o falsitate remarcabilă, Cornilescu avea să povestească ulterior cum și-a dat el seama că românii nu se pot întoarce la Dumnezeu din cauză că limba română folosită în Sfânta Scriptură este una greoaie. Relatările protestante care îl prezintă pe Cornilescu ca pe un mare teolog susțin afirmația eronată că în acea perioadă, Bibliile românești erau scrise cu caractere chirilice!

După absolvirea facultății se dedică proiectului vieții lui – traducerea Bibliei într-un limbaj accesibil. Este susținut de prințesa Rallu Calimachi, de religie protestantă, adeptă și ea a unei noi traduceri a Scripturilor. Ea îi oferă găzduire în castelul ei de la Stâncesti, jud. Botoșani, unde Cornilescu își realizează, timp de patru ani, noua traducere, ajutându-se de traducerile protestante în limbile engleză, franceză și germană. Părtinirea protestantă în acest demers se vede încă de la început, când, pentru traducerea Vechiului Testament, el are de ales între versiunea Septuaginta, folosită în Biserică, și textul masoretic, mai nou cu aproape o mie de ani și folosit de protestanți. Alegând versiunea masoretică a Vechiului Testament, Cornilescu elimină din start cărțile deutero-canonice de la sfârșitul acestuia.

În 1920, el publică la București „Cartea Psalmilor sau Psaltirea Împăratului David”, iar un an mai târziu vede lumina tiparului întreaga Scriptură.

Stilul și limbajul sunt simplificate, traducerea este ușor de citit, însă conține erori din cauza prejudecăților protestante ale autorului. Totodată, prin stilul simplificat se pierd unele înțelesuri mai adânci ale textului. Iată câteva aspecte importante în care traducerea Cornilescu s-a îndepărtat de adevăr:

Mântuirea. O problemă majoră este felul în care redă Cornilescu versetele legate de mântuirea celor credincioși (Mat. 24:13, Ioan 10:9, F.A. 2:40…). În timp ce în traducerea ortodoxă „mântuirea” are un sens ce implică o priveghere, o luptă pe parcursul întregii vieți, în traducerea lui Cornilescu citim despre creștini că „sunt mântuiți” sau „sunt deja pe calea mântuirii”, în spiritul învățăturii neoprotestante că mântuirea este încheiată, că are o dată calendaristică precisă în viața credinciosului și că este sigură. Pe baza unei rugăciuni de acceptare a jertfei Mântuitorului, omul ar avea Raiul asigurat.

„Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim [toís dé sozoménois], este puterea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1:18) devine la Cornilescu „dar pentru noi, cari suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu.”

La fel și citatul: „Pentru că suntem lui Dumnezeu bună mireasmă a lui Hristos între cei ce se mântuiesc [en toís sozoménois] și între cei ce pier” (2 Corinteni 2:15), devine la el „cei ce sunt pe calea mântuirii și printre cei care sunt pe calea pierzării.”

Înțelesul cel adevărat al mântuirii îl dă chiar Hristos când spune: „Și I-a zis cineva: Doamne, puțini sunt, oare, cei ce se mântuiesc [olígoi hoi sozómenoi]? Iar El le-a zis: Nevoiți-vă [agonízesthe] să intrați prin poarta cea strâmtă, că mulți, zic vouă, vor căuta să intre și nu vor putea.” (Luca 13:23-24)

În zadar Cornilescu modifică pasajul: „Doamne, oare puțini sunt cei ce sunt pe calea mântuirii?” căci răspunsul: „Nevoiți-vă să intrați…” elimină orice idee de mântuire exterioară, rațională, automată, extrem de sigură, fără vreo conlucrare – prin nevoință, lupta și osteneala faptelor – din partea celui ce caută poarta cea strâmtă.

De aceea Scriptura ne vorbește despre o mântuire [hoi sozómenoi] care trece prin nevoință [agonízesthe], de o mântuire care cere o continuă înfrânare a trupului, de o mântuire care se poate strica și pierde dacă faptele „trupului” nu mai oglindesc credința „sufletului”: „Iar tot cel ce se nevoiește, de toate se înfrânează [pás dé ho agonizómenos pánta engrateúetai]. Și aceia adică ca să ia cunună stricăcioasă, iar noi nestricăcioasă. Eu drept aceea așa alerg, nu ca cum nu aș ști; așa dau război, nu ca cum aș fi bătând văzduhul. Ci îmi chinuiesc trupul meu [hypopiázo mou tó sóma] și îl supun robiei; ca nu cumva altora propovăduind, însumi să mă fac netrebnic.” (1 Corinteni 9:25-27)

În originalul grecesc, creștinii se mântuiesc [en toís sozoménois] în cadrul unui proces duhovnicesc prin care sufletele lor sunt încă supuse ispitirii, au nădejdea, nu siguranța mântuirii, conform Apostolului: „Dar una fac: uitând cele ce sunt în urma mea, și tinzând către cele dinainte, alerg la țintă [katá skopón dióko], la răsplata chemării de sus, a lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus.” (Filipeni 3:13,14) Traducerea eronată folosită de Cornilescu conduce în mod inevitabil la o contradicție față de cuvintele lui Pavel, prin care arată că nu este mântuit și că încă aleargă după cunună.

Aceeași înțelegere ortodoxă despre mântuire se regăsește și la Apostolul Petru: „Și de vreme ce dreptul abia se mântuiește [δίκαιος μόλις σῴζεται], cel necredincios și păcătos unde se va arăta?” (1 Petru 4:18) în opoziție cu interpretarea protestantă care încearcă din nou diluarea textului: „Și dacă cel neprihănit scapă cu greu, ce se va face cel nelegiuit și cel păcătos?”

Tradiția. O altă schimbare a textului care nu îi face cinste lui Cornilescu este traducerea selectivă a cuvântului care apare în Noul Testament cu referire la tradiții. În 2 Tesaloniceni 2:15, citim în traducerea lui Cornilescu: „Așadar, fraților, rămâneți tari și țineți învățăturile pe care le-ați primit fie prin viu grai, fie prin epistola noastră.”

Cuvântul tradus aici prin „învățăturile” este cuvântul grecesc paradosis, același cuvânt care apare și în textul din Matei 15:2, 3, unde Iisus îi ceartă pe iudei pentru că respectă mai mult niște porunci omenești în dauna poruncilor lui Dumnezeu. Cornilescu, având anumite prejudecăți împotriva Tradiției Bisericii, a preferat să folosească un alt cuvânt. Ce spune de fapt textul din Tesaloniceni? Apostolul Pavel îi îndeamnă pe credincioși să țină tradiția pe care au preluat-o de la el. Aceasta tradiție era atât scrisă, cât și orală.

Preoția. La Evrei 7:24, în Biblia ortodoxă (traducerea IPS Bartolomeu Anania) se poate citi: „Dar Iisus are o preoție netrecătoare prin aceea că El rămâne în veac”, pe când în traducerea Cornilescu scrie „Dar El, fiindcă rămâne în veac, are o preoție, care nu poate trece de la unul la altul”. Citatul este folosit de protestanți pentru a justifica necredința lor față de succesiunea apostolică.

Chipurile cioplite. Textul ortodox „rușinați cei care se închină chipurilor cioplite” devine în traducerea Cornilescu „rușinați cei care se închină icoanei”. În Apocalipsa, „chipul fiarei” devine pentru Cornilescu „icoana fiarei”. Icoană e totuși un termen care apare mult mai târziu. În textul original (grecesc, masoretic, manuscrisele de la Marea Moartă) nu apare. La Cornilescu însă apare.

Ultimul Adam. În Biblia ortodoxă, Iisus Hristos este menționat și ca „ultimul Adam” (ESCHATOS ADAM – în greacă, conform 1 Corinteni 15:45). Cornilescu traduce eronat și folosește „al doilea Adam” pentru Iisus, și nu Ultimul, cum indică termenul eschatos.

Nașterea din nou. În Evanghelia după Ioan, cap. 3, verset 3, este redată discuția Domnului Iisus cu Nicodim. Mântuitorul îi spune: „Dacă nu se naște cineva de sus, nu poate să vadă împărăția lui Dumnezeu”. Cornilescu, traducând de fapt după versiunile protestante engleză și franceză ale Bibliei (neoprotestanții îl laudă totuși ca pe un erudit al limbilor vechi), scrie „Dacă nu se naște cineva din nou…”, pentru a face potrivirea cu doctrina neoprotestantă a nașterii din nou a creștinului, în urma unei rugăciuni spontane, care marchează totodată și încheierea mântuirii. Textul original grecesc – gennisi anothen – înseamnă „să se nască de sus”. De altfel, la versetul 4, unde Nicodim întreabă cum poate să se nască un om bătrân, Cornilescu adaugă de la sine „…din nou”.

Hiliasmul (mia de ani). Asemenea majorității neoprotestanților, Cornilescu traduce expresia hilia eti din cartea Apocalipsei 20:2 prin „o mie de ani”, făcându-se conform cu erezia hiliastă. Această erezia afirmă că Domnul Iisus va întemeia o împărăție de o mie de ani pe pământ, între a doua Sa venire și Judecata de obște. Dacă Cornilescu ar fi cunoscut cu adevărat limba greacă a Noului Testament, și cum a înțeles Biserica de-a lungul timpului acest verset, nu ar fi făcut această greșeală. Este adevărat, această greșeală de traducere apare și în unele traduceri ortodoxe ieșite pe piață, însă poziția Bisericii a fost dintotdeauna împotriva unei asemenea idei.

Expresia grecească hilia eti înseamnă mii de ani, și numai cu particula ta în față (ta hilia eti) are sens de singular (o mie de ani). Pentru detalii privind această erezie neoprotestantă și înțelegerea corectă a versetului respectiv din Apocalipsă, vă recomand acest material.

Modificări în Vechiul Testament. Alegând să lucreze pe textul masoretic, mai nou cu o mie de ani decât versiunea Septuaginta, Cornilescu își afirmă de la început preferințele protestante. Există unele diferențe între cele două versiuni ale Vechiului Testament, diferențe care se regăsesc și între traducerea ortodoxă și lucrarea lui Cornilescu. Un exemplu sunt diferențele de la Psalmul 39:9 / 40:6 comentate mai jos.

„Dușmănie voi pune între tine și între femeie, între sămânța ta și sămânța ei. Acesta îți va zdrobi capul, iar tu îi vei înțepa călcâiul.” (Facere 3:15) „Acesta” [autós], adică Iisus Hristos, schimbă radical întregul înțeles, aducând mesajului un caracter profetic clar, fiind legat de vestirea de peste veacuri de la 1 Ioan 3:8. Cornilescu însă traduce: „aceasta [ea] îți va zdrobi capul…”, pierzând cu totul latura mesianică a textului.

Aceeași cenzură se constată și asupra pasajului: „Nu numai cu pâine trăiește omul, ci cu tot Cuvântul [epí pantí rhémati] care iese din gura Domnului” (Deuteronom 8:3), care în varianta Cornilescu devine: „ci cu tot ceea ce iese din gura lui Dumnezeu”, lipsa termenului cuvântul [rhéma] tăind orice legătură semantică și profetică cu lógos – Logosul Întrupat – Iisus Hristos.

Textul de mai sus se regăsește și la Matei 4.4, unde dialogul dintre Hristos și diavol este redat întocmai după Septuaginta și nu după versiunea masoretică folosită de Cornilescu.

Psalmul 39:9 (în Septuaginta) arată așa: „Jertfă și prinos n-ai voit, dar trup mi-ai întocmit [thysían kaí prosphorán ouk ethélesas, sóma dé katertíso moi].” La Cornilescu (textul masoretic), versetul arată diferit: „Tu nu dorești nici jertfă, nici dar de mâncare, ci mi-ai străpuns urechile.” Profeția din textul Septuagintei dispare astfel la Cornilescu.

De asemenea, Cornilescu nu este constant în privința unor cifre din Vechiul Testament. La 2 Împărați 8:26, Ahazia are 22 de ani, iar la 2 Cronici 22:2, are 42 de ani. Există și alte exemple.

Din cauza acestor erori, noua traducere nu a întârziat să producă reacții.

În vara anului 1923, Dumitru Cornilescu și Tudor Popescu și-au petrecut concediul împreună, la Blankenburg, în Germania, unde Cornilescu mai fusese cu alt prilej. Cunoscuse acolo un pastor protestant, Moderson, care organiza în fiecare vară cursuri „biblice”. De altfel, acest Moderson făcea și el parte dintr-o dizidență din propria biserică și ținea aceste cursuri „biblice” anume pentru a-și promova ideile personale. Între Moderson și Tudor Popescu se leagă o oarecare prietenie, părintele Popescu alunecând astfel și mai mult pe panta rătăcirii sectare.

Pentru atenuarea disputelor iscate de traducerea sa, Patriarhul Miron Cristea îi recomandă lui Cornilescu să plece pentru o vreme din țară. Cornilescu îi urmează sfatul și pleacă în Elveția, unde va rămâne până la sfârșitul vieții (survenit în anul 1975), susținut fiind de prințesa Calimachi și rupt complet de dreapta învățătură creștină.

Astăzi, neoprotestanții din România îl prezintă pe Dumitru Cornilescu ca pe o mare personalitate – „un mare teolog ortodox care s-a întors la Dumnezeu prin citirea Bibliei într-o limbă accesibilă”. Relatările lor conțin, pe lângă informații eronate (Cornilescu a fost ba preot, ba călugăr ortodox), și afirmații tendențioase în genul „Cornilescu s-a pocăit și a fost dat afară din Biserica Ortodoxă”. Chipurile, în Biserica Ortodoxă nu sunt permise pocăința și întoarcerea la Dumnezeu!

În ceea ce privește calitatea de „teolog” a lui Dumitru Cornilescu, trebuie spus că nu orice posesor al unei licențe în Teologie este și theologos. Numai cel ce cunoaște pe Dumnezeu este în măsură să vorbească drept despre El. Altfel, diplome în Teologie au și unii lideri ai homosexualilor din România.

După părerea părintelui Cleopa, prezentată în cartea „Pelerinul român” de pr. Gh. Băbuț, Dumitru Cornilescu a fost o persoană ce a căutat să profite financiar de ajutorul sectanților, traducerea sa nefiind decât o făcătură bună doar a sminti ortodocșii.

În loc de încheiere

Am citit traducerea lui Cornilescu de mai multe ori, înainte de a citi traducerea ortodoxă. Limbajul simplu m-a ajutat să înțeleg învățăturile de bază ale Sfintelor Scripturi. Când am început însă să citesc traducerea ortodoxă, am rămas uimit de frumusețea și de bogăția duhovnicească a textului. În mod deosebit, Epistola către Evrei, în varianta ortodoxă, oferă – prin exemplele de răbdare și stăruință ale patriarhilor Vechiului Testament – înțelesuri mult mai profunde în ceea ce privește mântuirea ca transformare reală a minții și vieții credinciosului.

http://www.odaiadesus.ro/index.html