Ceasul de rugăciune 02.04.2020

Hristos s-a născut,

Astăzi Sfânta noastră biserică prăznuiește Sf. Cuv. Tit făcătorul de minuni; Sf. Mc. Amfian și Edesie.

 

În această seară vom lua ca rugătoare pentru noi înaintea lui Dumnezeu pe Cuvioasa Maria Egipteanca, pe care am pomenit-o ieri, și-i vom citi acatistul.

Acatistul Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca

Vă propun să ne rugăm în continuare pentru pace, pentru ocrotirea tuturor de această molimă aducătoare de moarte. Să ne rugăm fierbinte ca Dumnezeu să ne ferească de vreme de război și să dea gând bun mai marilor noștri și ai lumii.

Haideți să ne rugăm și pentru ca Dumnezeu să ajute pe toți cei care sunt împătimiți de desfrânare, în toate formele ei, așa cum a fost odinioară și maica noastră, Sfânta Maria Egipteanca. Să ne rugăm pentru copii și tineri ca să-i ferească Dumnezeu de diavoleasca dependență de pornografie și de toate consecințele negative ale felului în care percep căsătoria, familia, creșterea copiilor și relaționarea cu aproapele.

Să ne rugăm pentru toate fetele sau femeile însărcinate care au în gând să-și omoare pruncul în pântece. Să ne rugăm pentru ca Domnul Dumnezeu să ne arate păcatele și neputințele noastre și să ne vindece prin Trupul și Sângele Său.

Domnul Hristos în mijlocul nostru!