Deseori în discuțiile dintre ortodocși și protestanți intervine subiectul închinării în fața icoanelor sau în fața preotului. Protestanții afirmă că ceea ce fac ortodocșii, gesturile de plecăciune și închinare, ar trebui adresate numai lui Dumnezeu. Unul dintre principalele argumente sunt versetele Apoc. 19:10 și 22:8-9, unde Sf. Ioan Teologul vrea să se închine înaintea unui înger, dar îngerul îl oprește.

Lăsând la o parte dezbaterile filologice despre latreia, proskinesis și doulia (termeni grecești cu nuanțe diferite, dar traduși uniform în Sfânta Scriptură prin prosternare, închinare sau plecăciune), putem observa din Sfânta Scriptură că și bărbați ai credinței făceau asemenea gesturi în fața unor persoane sau în anumite locuri cu însemnătate spirituală.

Iată o listă cu versetele în care apar în Scriptură termenii închinare și plecăciune. Se poate observa din text că respectiva „închinare” este de fapt un gest de respect față de persoana în cauză.

Aceeași termeni apar și cu referire la Dumnezeu, dar și la idoli. Deși în Sfânta Scriptură unele persoane se „închină” înaintea oamenilor, înaintea idolilor sau înaintea lui Dumnezeu, diferența între aceste gesturi este inima cu care sau duhul în care se face respectiva închinare. Vom vedea că persoane credincioase se închină și în fața îngerilor (Lot) și în fața lui Dumnezeu, evident cu o inimă diferită.

În societățile tradiționale mai există și azi obiceiul ca fiii să sărute mâna părinților. Acesta este un gest de respect, care însă trebuie distins de respectul și închinarea adresată lui Dumnezeu. Plecăciunea înaintea unui om nu înseamnă că prin acel gest acelui om îi sunt conferite atributele dumnezeirii.

Gen. 19:1. Cei doi Îngeri au ajuns la Sodoma seara, iar Lot ședea la poarta Sodomei. Și văzându-i, Lot s-a sculat înaintea Lor și s-a plecat cu fața până la pământ.

Lot se închină înaintea celor doi oaspeți, deși nu se poate spune că știa că sunt persoane ale Sfintei Treimi.

Gen. 27:29: Să-ți slujească popoarele și căpeteniile să se închine înaintea ta; să fii stăpân peste frații tăi și feciorii mamei tale să ți se închine ție; cel ce te va blestema să fie blestemat și binecuvântat să fie cel ce te va binecuvânta!

Închinarea ca gest de respect.

Gen. 37:10: Și povesti tatălui său și fraților săi [visul], iar tatăl său l-a certat și i-a zis: „Ce înseamnă visul acesta pe care l-ai visat? Au doară eu și mama ta și frații tăi vom veni și ne vom închina ție până la pământ?”

Închinarea ca gest de respect.

Gen. 43:28: Iar ei au zis: „Tatăl nostru, robul tău, e sănătos și trăiește!” Și Iosif a zis: „Binecuvântat de Dumnezeu este omul acela!” Iar ei s-au plecat și i s-au închinat.

Închinarea ca gest de respect.

Gen. 49:8: Iuda, pe tine te vor lăuda frații tăi. Mâinile tale să fie în ceafa vrăjmașilor tăi. Închina-se-vor ție feciorii tatălui tău.

Închinarea ca gest de respect și recunoaștere a autorității. Din seminția lui Iuda aveau să fie aleși preoții.

Exod 18:7: Deci a ieșit Moise în întâmpinarea socrului său, s-a plecat înaintea lui și l-a sărutat. Iar după ce s-au binecuvântat unul pe altul, au intrat în cort.

Închinarea ca gest de respect. Interesant e faptul că socrul lui Moise era păgân, fiind politeist.

Exod 33:10: Și vedea tot poporul stâlpul cel de nor, care stătea la ușa cortului, și se scula tot poporul și se închina fiecare din ușă cortului său.

Închinarea ca gest de cinstire.

2 Reg 15:5-6: Și de se apropia cineva să i se închine, el își întindea mâna și-l îmbrățișa și-l săruta. Așa se purta Abesalom cu tot israelitul care venea pentru judecată la rege și a intrat Abesalom la inima israeliților.

Închinarea ca gest de respect.

Estera 3:2: Toți cei ce slujeau regelui, care erau la poarta regelui, se închinau și se aruncau cu fetele la pământ înaintea lui Aman, căci așa poruncise regele; iar Mardoheu nu se închina și nu-și pleca fața la pământ.

Închinarea ca gest de cinstire.

Psalm 5:7: Iar eu, întru mulțimea milei Tale, voi intra în casa Ta, închina-mă-voi spre sfânt locașul Tău, întru frica Ta.

Închinare cu fața spre sfântul locaș. Evreii obișnuiesc și astăzi să se roage cu fața spre Ierusalim – locul Templului, iar ortodocșii cu fața spre răsărit, datorită identificării lui Iisus Hristos cu Soarele dreptății.

Psalm 131:7: Intra-vom în locașurile Lui, închina-ne-vom la locul unde au stat picioarele Lui.

Cinstire a unui loc care are o anumită legătură cu Dumnezeu.

Isaia 49:23: Regi te vor creste și prințese te vor alăpta. Cu fața la pământ se vor închina înaintea ta și vor linge pulberea de pe picioarele tale. Atunci tu vei ști că Eu sunt Domnul, Care nu rușinează pe cei ce își pun nădejdea în El!

Închinare în semn de cinstire.

Isaia 60:14: Și feciorii asupritorilor tăi smeriți la tine vor veni și se vor închina la picioarele tale toți cei ce te-au urât și pe tine te vor numi: cetatea Domnului, Sionul Sfântului lui Israel.

Închinare în semn de cinstire.

Mat. 18:26: Deci, căzându-i în genunchi, sluga aceea i se închina, zicând: Doamne, îngăduiește-mă și-ți voi plăti ție tot.

Acestea sunt cuvintele Mântuitorului. Închinarea la care se referă El este un gest de respect și recunoaștere a autorității.

Apoc. 3:9: Iată, îți dau din sinagoga satanei, dintre cei care se zic pe sine că sunt iudei și nu sunt, ci mint; iată, îi voi face să vină și să se închine înaintea picioarelor tale și vor cunoaște că te-am iubit.

Este vorba de un gest de recunoaștere a faptului că Biserica creștină este deținătoarea Adevărului.

Apoc. 19:10: Și am căzut înaintea picioarelor lui, ca să mă închin lui. Și el mi-a zis: Vezi să nu faci aceasta! Sunt împreună-slujitor cu tine și cu frații tăi, care au mărturia lui Iisus. Lui Dumnezeu închină-te, căci mărturia lui Iisus este duhul proorociei.

Apoc. 22:8: Și eu, Ioan, sunt cel ce am văzut și am auzit acestea, iar când am auzit și am văzut, am căzut să mă închin înaintea picioarelor îngerului care mi-a arătat acestea.

Ioan, cutremurat de cele descoperite de înger, dă să i se închine în semn de respect. Îngerul însă refuză din smerenie gestul de prețuire și-l îndeamnă să i se închine lui Dumnezeu, iconomul tuturor celor descoperite de înger. Pe de altă parte, dacă gesturile de „închinare” ar trebui limitate doar la persoana lui Dumnezeu, oare nu știa bătrânul Ioan Evanghelistul acest lucru? Totuși vedem că el nu-și face astfel de probleme. Gestul lui este unul de considerațiune față de înger.

Autor: Bogdan Mateciuc

http://www.odaiadesus.ro/plecaciune.html