Ceasul de rugăciune 09.02.2023

Hristos a Înviat,

     Astăzi Biserica Ortodoxă prăznuiește Odovania Praznicului Întâmpinării Domnului; Sf. Mc. Nichifor.

Vă așteptăm alături de noi în această seară în rugăciune, la ora 21.00. Mâine îl sărbătorim pe Sfântul Mucenic Haralambie, stâlp neclintit al Bisericii lui Hristos, care mult a pătimit pentru Dumnezeul nostru, și din acest motiv rugăciunile lui sunt grabnic ascultate de Creator.

https://doxologia.ro/ceaslov/acatiste/acatistul-sfantului-sfintit-mucenic-haralambie

Vă propun ca în această seară să ne rugăm pentru conducătorii țării noastre, pentru mai marii satelor și orașelor, pentru că multe presiuni se fac asupra lor pentru a lua decizii împotriva neamului nostru românesc. Să ne rugăm să-i lumineze Dumnezeu, să le descopere Adevărul, să le dea putere să mărturisească Adevărul și în toate deciziile lor să facă voia Celui PreaÎnalt. Să ne rugăm pentru toți cei care au trecut prin cutremurul devastator din Turcia vii și adormiți. Să ne rugaăm pentru cei bolnavi, deznădăjduiți, singuri, prinși în patimi sau alte pagube și probleme având, fiecare așteaptând mângâiere de la Dumnezeu.

Domnul Hristos în mijlocul nostru!