În spațiile cultice, așa cum ele există și sunt concepute, tipul Bisericii creștine (tradiționale) se regăsește în Templul iudaic. Este desăvarșirea Templului de aceea există multe elemente comune între cele două spații cultice în ceea ce privește simbolismul și arhitectura, ce au la bază relație tip-antitip. În timp tipul bisericilor creștine netradiționale (neoprotestante) se regăsește în sinagogă, care e un loc de întrunire, de rugăciune, de studiu, de socializare, dar nu este în sine un spațiu sacru ci sacralizat prin prezența comunității. Templul și sinagoga sunt spații cu caracter diferit, de aceea și spațiul ortodox ce e antitipul templului, e diferit de spațiul penticostal.

Dar nu este interesant faptul că apostolii împreună cu primii creștini numeau „templu” locația unde se adunau pentru rugăciune?

 (Faptele apostolilor 3, 1) Petru şi Ioan se suiau împreună la Templu, la ceasul rugăciunii; era ceasul al nouălea…sau:  (2, 46) Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă şi luau hrana cu bucurie şi curăţie de inimă.

Trebuie studiată mai atent Sfânta Scriptură, era vorba de templul iudaic. Nu aveau biserica, nu aveau un locaș de închinare propriu, pentru că nu aveau nici timp (era la puțin timp de la jertfa Mântuitorului) și nici nu erau lăsați de iudei (ba chiar erau prigoniți). Apoi spune că se întâlneau în case și acolo frângeau și pâinea. După aceea au stat în catacombe, unde își amenajaseră și biserici. Și când s-a terminat prigoana au putut să-și construiască biserici. În vorbirea populară, în categoria „pocăiților” intră și baptiștii (protestanți), nu doar penticostalii, însă spre deosebire de ei, penticostalii se manifestă entuziast, exteriorizându-se puternic. Ortodocșii se interiorizează smerindu-și inima și coborând pe căi spirituale la radăcinile ființei, retrăgându-se înlăuntru, spre a se înălța spre Dumnezeu. Diferența de „trăire” o poți vedea reflectată și în atitudinea fata de spațiul cultic, al ortodocșilor, are un caracter sofianic, transcendentul coboară, spațiul e introvertit, la penticostali spațiul e deschis spre exterior, are așa un aer ascensional. Uită-te și la modul în care se roagă: ortodocșii stau cu mâinile împreunate,unite, în semn de smerenie, în timp ce penticostalii nu se feresc de duhul mândriei, sunt cu brațele pe sus, spre cer, ca niște despătimiți, extrovertiți. Așa este. Biserica creștină apare în Noul Testament sub denumirile: casa a lui Dumnezeu, trup mistic, mireasă a lui Hristos și stâlp și temelie a adevărului. Prin “casa a lui Dumnezeu” înțelegem lăcașul cultic de închinare și rugăciune, un mediu de îndumnezeire a omului și transfigurare a creației. Pasajele din Biblie referitoare la Cortul Sfânt apoi la Templul din Ierusalim scot în evidență calitatea lor extraordinară de case ale lui Dumnezeu. Prin “trup mistic” a lui Hristos se înțelege comunitatea oamenilor adunați de Iisus Hristos , pe care îi mântuiește și îi ridică la asemănarea cu Sine, prin energia harului din Biserica, iar Biserica-“stâlp și temelie a adevărului” exprimă faptul că mărturisind sacramental și doctrinal pe Iisus, biserica e încheierea Revelației testamentare și devine posesoare a descoperirii dumnezeiești, păstrătoarea tezaurului revelat, cât și mijlocitoare a harului înnoitor. Asta se datorează faptului ca penticostalii caută cu obstinație harisme spectaculoase, cum e și cea a glosolaliei, de parcă zidirea lor personală în rugăciune e condiționată de ea, de parcă comunicarea cu Duhul doar în acel mod se poate face sau, cum credea Charles Parham (întemeietorul mișcării penticostale), că secretul puterii apostolice constă în vorbirea în limbi. Vorbirea în limbi, ca dar autentic al Duhului Sfânt, nu poate să se manifeste la cei care sunt în afara Bisericii lui Hristos. Așa este, dar e mai ales moștenirea cultului lor. Așa a apărut cultul lor, prin „descoperirea” vorbirii în limbi la acel pastor și cei câțiva enoriași. E semnul lor distincitv, fără aceasta ar fi ca alt cult neoprotestant. Nu au cum să nu-l mai practice, s-ar dezice de cultul lor și de tradiția lor. Corect, dar iată, când mai apare câte un studiu statistic, făcut de unii care au avut curiozitatea să meargă şi să strângă date, avem tendinţa să nu-i dăm crezare dacă nu se potriveşte prejudecăţilor noastre.

Nu confundați prejudecățile cu adevărul de credință, harismele nu se manifesta în afara Bisericii lui Hristos, ca daruri autentice ale Duhului Sfânt, deci, dpdv ortodox, oamenii aceia (doar) cred că vorbesc în limbi. Nici nu contează procentul. Desigur că există harisme și azi, despre ele se scrie tot timpul, sunt minunile sfinților din ortodoxie. Dar în Sfânta Scriptură spune să deosebim duhurile, nu orice minune este de la Dumnezeu, și îngerii căzuți pot face unele minuni. Vedem că minuni și vindecări sunt și în alte religii, unele păgâne sau chiar la șamani. Cum am putea spune că toate sunt minuni de la Dumnezeu? Chiar și în Sfânta Scriptură sunt date câteva minuni făcute de îngerii căzuți. La fel cum cineva care cade în păcat pierde harul (de exemplu cade într-un viciu), cu atât mai mult harului Duhului Sfânt nu vine la neadevăr, care este un păcat împotriva Duhului Sfânt, numit și Duhul Adevărului. Harismele nu sunt căpătate de toți credincioșii ortodocși, doar de cei ce ajung la sfințenie și despătimire, adică la cei ce s-au făcut templu al Duhului Sfânt, ca harul să poată locui în ei. Așadar din punct de vedere ortodox nu pot exista harisme și nici măcar minuni divine în afara ortodoxiei, în afara cazului în care aceștia sunt chemați la adevăr. În concluzie fiecare trebuie să cerceteze duhurile, cel mai simplu se face prin rugăciune, întrbând pe Dumnezeu de la cine sunt acele duhuri, cum putem citi că faceau și unii sfinți când aveau o revelație.

 Daca Lazăr Gog, marele Lazăr Gog spune că în anul 2012 e posibil să vină sfârșitul lumii, pe baza legendelor maya, crede și el, imediat, doar Lazăr Gog a spus asta, nu??

(Matei 18, 17)   Şi de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş.

(1 Corinteni 6, 1) Îndrăzneşte, oare, cineva dintre voi, având vreo pâră împotriva altuia, să se judece înaintea celor nedrepţi şi nu înaintea celor sfinţi?

2  Au nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? Şi dacă lumea este judecată de voi, oare sunteţi voi nevrednici să judecaţi lucruri atât de mici?

3  Nu ştiţi, oare, că noi vom judeca pe îngeri? Cu cât mai mult cele lumeşti?

4  Deci dacă aveţi judecăţi lumeşti, puneţi pe cei nebăgaţi în seamă din Biserică, ca să vă judece.

5  O spun spre ruşinea voastră. Nu este, oare, între voi nici un om înţelept, care să poată judeca între frate şi frate?

             Biserica este înţeleasă de unii doar ca o instituţie unde te linişteşti, unde transmiţi nişte foiţe cu împlinirea tuturor dorinţelor şi nevoilor, unde cineva îşi asumă responsabilitatea să-ţi rezolve toate problemele etc. Biserica este viaţa de comuniune a persoanelor Sfintei Treimi extinsă în umanitate şi comuniunea de iubire şi viaţă a oamenilor cu Dumnezeu prin Hristos în Duhul Sfânt. „Şi Eu voi fi cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacului” (Mt. 28, 20), ne spune Mântuitorul. „Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu” (In. 14, 26).

          În biserică, dacă vii ca la teatru, atunci te plictiseşti repede; dacă vii pentru relaxare, vezi că e destul de obositor; dacă vii pentru rezolvarea miraculoasă a tuturor problemelor, începi a descoperi altele, mult mai grave; dacă vrei să ţi se înmulţească dragostea, descoperi că nici nu o ai; dacă vii după sănătate trupească, descoperi că eşti bolnav mai mult sufleteşte etc. Dacă vii cu adevărat în biserică, trebuie să vii de bună voie, să fii gata de jertfă, să ai un duhovnic-învăţător, care te-ar ajuta să descoperi viaţa lăuntrică, să începi a comunica cu Domnul, să te rupi măcar periodic de tumult şi de tină. Chiar dacă ai fi un bun creștin, chiar dacă ai fi un om cinstit, smerit și moral, chiar dacă ai fi plin de talente, dacă nu ești un mădular credincios al Bisericii, dacă nu ai părtășie la viața ei toate se pierd. De aceea și Sfântul Ioan Gură de Aur, marele Părinte al Bisericii noastre, acest luminător a spus cuiva care prigonea Biserica și o disprețuia: „Nu te îndepărta de Biserică, pentru că nu există nimic mai puternic. Nădejdea ta, mântuirea ta,scăparea ta sunt Biserica. Este mai înaltă decât cerul și mai întinsă decât pământul” (Sfântul Ioan Hrisostom, Către Evtropie, care s-a despărțit de Biserică , 6, PG 52, 402), este mai trainică și decât măreții munți pe care-i vezi împrejurul tău. Măreția ei, slava ei, splendoarea ei sunt atât de mari pe cât este slava, măreția și splendoarea lui Hristos Însuși.

MATEI  22  : 1   Şi, răspunzând, Iisus a vorbit iarăşi în pilde, zicându-le:

2   Împărăţia cerurilor asemănatu-s-a omului împărat care a făcut nuntă fiului său.

3   Şi a trimis pe slugile sale ca să cheme pe cei poftiţi la nuntă, dar ei n-au voit să vină.

4   Iarăşi a trimis alte slugi, zicând: Spuneţi celor chemaţi: Iată, am pregătit ospăţul meu; juncii mei şi cele îngrăşate s-au junghiat şi toate sunt gata. Veniţi la nuntă.

5   Dar ei, fără să ţină seama, s-au dus: unul la ţarina sa, altul la neguţătoria lui;

6   Iar ceilalţi, punând mâna pe slugile lui, le-au batjocorit şi le-au ucis.

7   Şi auzind împăratul de acestea, s-a umplut de mânie, şi trimiţând oştile sale, a nimicit pe ucigaşii aceia şi cetăţii lor i-au dat foc.

8   Apoi a zis către slugile sale: Nunta este gata, dar cei poftiţi n-au fost vrednici.

9   Mergeţi deci la răspântiile drumurilor şi pe câţi veţi găsi, chemaţi-i la nuntă.

10   Şi ieşind slugile acelea la drumuri, au adunat pe toţi câţi i-au găsit, şi răi şi buni, şi s-a umplut casa nunţii cu oaspeţi.

11   Iar intrând împăratul ca să privească pe oaspeţi, a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă,

12   Şi i-a zis: Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? El însă a tăcut.

13   Atunci împăratul a zis slugilor: Legaţi-l de picioare şi de mâini şi aruncaţi-l în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.

14   Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi.

Petre Țuțea :   În afara slujbelor bisericii, nu exisă scară către cer. Templul este spațiul sacru, în așa fel încât și vecinătățile devin sacre în prezența lui.  Știi unde poți căpăta definiția omului? – te întreb. În templu. În biserică. Acolo ești comparat cu Dumnezeu, fiindcă exprimi chipul și asemănarea Lui. Dacaă Biserica ar dispărea din istorie, istoria n-ar mai avea oameni. Ar dispărea și omul.  În biserică afli că exiști.
Ce pustiu ar fi spațiul dacă n-ar fi punctat de biserici!

 

De ce mergem și de ce trebuie să mergem la Biserică?

Cu riscul de a deveni prea teologic sau idealist și deci în conflict cu realitatea, voi prezenta răspunsul meu la această întrebare fundamentală.

Pe scurt, mergem la Biserică pentru că, oameni fiind, ne întâlnim acolo cu Creatorul nostru, cu cel de la care avem viața și prin care putem avea o viață mai bună. Prin relația cu El, care pornește din Biserică, ne pregătim în această viață pentru viața de dincolo. Acesta este răspunsul. Desigur, acceptarea lui este în sine un act de credință.

Mergem la Biserică pentru a ne întâlni cu Cel ce este pentru noi reperul fundamental în viață: Iisus Hristos. Tot omul are nevoie de repere sau principii solide în viață, de valori care să nu se schimbe de la o zi la alta. Toate valorile oamenilor sunt relative și pot fi puse în discuție. Valorile reprezentate de Hristos vin din afara sistemului omenesc, sunt dumnezeiești și sunt deci mai presus de măruntul cotidian al omului. Cine se întemeiază pe ele va avea stabilitate și siguranță în viață, și ajutor de la Dumnezeu. Mulți tineri spun: De ce să vin la biserică, când pot sta și acasă să mă rog și să meditez la Dumnezeu? Sigur, te poți ruga și acasă, dar dacă nu vii la biserică, știi cărui dumnezeu te rogi? Îl cunoști pe dumnezeul căruia te rogi? Este Dumnezeul cel adevărat, despre care afli la biserică, sau este o închipuire a minții tale, un dumnezeu amabil care îți cântă în strună în toate faptele tale?

Tot ce se face la biserică, toate slujbele, rugăciunile și cântările sunt menite a-l face cunoscut pe Dumnezeul cerurilor și al pământului. Numai în biserică îl putem cunoaște pe Dumnezeu. Mersul la Biserică, cel putin la Sfânta Liturghie, este o reîntâlnire periodică cu El. Așa cum nu poți să stai departe de cineva care are importanță pentru tine, pentru viața ta, de o persoană iubită, de exemplu, așa nu poți sta departe nici de Cel din care simți că-ți vine viața.

În Sfânta Evanghelie, Iisus Hristos se prezintă pe sine ca fiind o stâncă. O stâncă pe care ne putem clădi viața, o stâncă pe care construim ceva care rezistă în fața vitregiilor vieții. Dacă ne construim viața și ne hrănim sufletul cu altceva, de pildă cu sistemul trecător de valori ale oamenilor, vom sfârși prin a ne simți goi pe dinăuntru, căci lucrurile despre care am crezut că pot da substanță vieții și-au pierdut gustul și azi nu mai sunt. Locul lor a fost luat de altă croială a pantalonilor sau a fustei, de un nou telefon mobil cu cameră foto de rezoluție mai mare și de un nou album de muzică.

Sufletul omului nu se poate hrăni cu ceva care astăzi e sus iar mâine e la coșul de gunoi. El are nevoie de ceva mai profund, mai adânc și mai adevărat, iar așa ceva nu se găsește printre oameni, ci în afara sistemului lor, la Dumnezeu.

Cine își construiește viata pe Hristos și cultivă legătura cu El are un sens în viață. Știe de unde vine, știe ce are de făcut și știe unde merge. Contrar părerii celorlalți, el nu consideră că se privează pe sine de bucuriile vieții. Pur și simplu ceea ce îi încântă pe ceilalși nu are valoare pentru el. El își găsește plăcerea în alte lucruri, care sunt la fel de gustoase astăzi ca și acum o mie sau două mii de ani.

De ce să vină tinerii și tot omul la Biserică? Psalmistul spune: „Gustați și vedeți că bun este Dumnezeu”. Greu poți descrie în cuvinte ce gust are un fruct nou. De aceea, alături de psalmistul David, Biserica spune de două mii de ani „Veniți, gustați si vedeți ce bun este Dumnezeu”.

Bogdan Mateciuc