Ceasul de rugăciune 18.08.2022
Hristos a Înviat,
Astăzi Sf. Biserica Ortodoxă prăznuiește pe Sf. Mc. Flor și Lavru.
Doamne ajută,
Acum câteva zile, pe 16 august, Sfânta Biserică Ortodoxă a pomenit pe Sfinţii Martiri Brâncoveni: Constantin Voievod cu fiii săi, Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi sfetnicul Ianache.
https://doxologia.ro/ceaslov/acatiste/acatistul-sfintilor-martiri-brancoveni
Constantin Brâncoveanu împreună cu fiii săi, au fost aduși la sultanul Ahmed care le-a cerut să se lepede de credința creștinească pentru a le cruța viața. Refuzând să se lepede de Hristos, au fost aruncați în temniță pentru o perioadă de timp, pentru a se răzgândi.
Ajunși din nou în fața sultanului și cerându-i din nou lepădarea de credință, Constantin Brâncoveanu a afirmat „De legea creştină nu mă las, căci în ea m-am născut şi am trăit, şi în ea vreau să mor!”.
Așadar, împreună cu cei patru fii ai lui și sfetnicul Ianache, au fost decapitați.
Să ne rugăm Domnului să avem aceeași credință lucrătoare, să mărturisim pe Hristos Mântuitorul nostru, fără rușine, în orice loc am fi: la școala, pe stradă, acasă, la facultate, la restaurant sau în orice loc ne-am afla.
Să pomenim în rugăciune și pe:
– cei batjocoriți, prigoniți din cauza credinței
– pe părinți, soți, soții, copii pentru înțelegerea buna creștere
– pe batrani si bolnavi
Să ne rugăm pentru pacea și dragostea dintre oameni.
Domnul Hristos în mijlocul nostru!