Ceasul de rugăciune 25.01.2018
Doamne ajută,
Astăzi Biserica Ortodoxă sărbătorește pe: Sf. Ier. Grigorie Teologul arhiepiscopul Constantinopolului; Sf. Bretanio episcopul Tomisului. În această seară să citim Acatistul Sf. Ier. Grigorie Teologul care în urma unor mari nevointe şi cu lupta cea mare cu ereticii, strălucind Sfântul Grigorie, s-a făcut cunoscut tuturor; dar înţelepciunea lui era slăvită pretutindeni, şi a fost chemat de toată Sfânta Biserică cu un nume nou „Teologul”, adică „Cuvântătorul de Dumnezeu”, asemenea celui mai vechi cuvântător, adică Sfântului şi iubitului Ioan, ucenic al lui Hristos.
Sfântul Ierarh Grigorie Teologul
Pentru că ieri am aniversat 159 de ani de la unirea Țării Românești cu Moldova, vă propun să ne rugăm pentru neamul nostru românesc, pentru toți conducătorii țării, pentru ca Domnul să nu ne lase în mâinile celor care ne vor rău și să ne izbăvească din păcatele noastre.
Domnul Hristos în mijlocul nostru.