Ceasul de Rugăciune – Joi 04.02.2016
Doamne ajută,
Astăzi Biserica sărbătoresate pe Sf. Cuv. Isidor Pelusiotul si pe Sf. Sfintit Mc. Avramie. Vă așteptăm diseară alături de noi în rugăciune, la ora 22:30. Suntem în perioada praznicului Întâmpinării Domnului și din acest motiv vă invit să citim acatistul acestei sărbători. Un acatist plin de multe taine ale lui Dumnezeu care ne vor fi hrană pentru suflet și trup.
AICI: Acatistul Întâmpinării Domnului
Vă propun să ne rugăm în această seară pentru toți cei necredincioși, pentru cei care se declară a fi atei, pentru cei care se împotrivesc Bisericii și lucrării lui Dumnezeu în lume. Nădăjduiesc ca dacă vom pune dragoste în această rugăciune, Dumnezeu va întoarce în această seară măcar inima unui necredincios, dacă nu chiar a mai multora.
Să ne unim forțele și să strigăm către Hristos Dumnezeu, către Preacurata lui Maica, dar și către Sfântul Simeon și către Proorocița Ana, pentru ca frații noștri aflați în necunoștință de Dumnezeu, în depărtare sufletească de cei din jurul lor, să vină la cunoștința Adevărului și să se lumineze. Mult poate rugăciunea în comun, pentru că Dumnezeu vede că ne unim în numele Lui și pentru binele tuturor.
Pomeniți în gândul vostru, înaintea lui Dumnezeu pe toți apropiații voștri (familie, prieteni, colegi, vecini, etc.) pe care-i știți că sunt necredincioși, atei sau se poziționează pe postura de dușmani ai Bisericii, fără să fie conștienți de ceea ce fac. Sunt sigur că vor dobândi folos din această rugăciune a noastră.
Puteti pomeni mai jos pe toți cei ce au nevoie de mila și ajutorul lui Dumnezeu. Săptamânal vor fi puși în pomelnic pentru slujbă la Sf. Biserică numele celor adăugați de d-voastră la comentarii.
Vă așteptăm alături de noi.
Sa ne rugam si pentru: Ana, Ileana, Emanuel, Ana Maria,Theodora Elena, Irina, Eugen, Sasa, George, Marian, Marian, Felix, Oana, Daria, Rodica, Florin, Cristina, pentru sanatate, intelepciune, credinta, rabdare, liniste sufleteasca, echilibru…Amin.